Pionieri, statui și catedrale

Au trecut foarte mulți ani de când nu am mai vizitat Budapesta. În 1990, vara, Budapesta și mai precis gara Keleti a fost primul meu contact cu lumea din afara României. Am hălăduit atunci preț de o zi jumate fără nicio noimă pe străzi, descoperind un oraș frumos dar și asistând la un moment istoric aș zice, retragerea trupelor sovietice de pe teritoriile ungurești, vagoane întregi de tancuri și echipamente militare marcate cu celebra stea rosie sovietică plecau rând pe rând. Cum amintirile deveniseră vagi am hotărât că este vremea unei revederi.

Weekendul budapestan a început vineri pe la prănz în grabă mare să ajungem la Gyermekvasút(Trenulețul copiilor) fiindcă citisem pe site-ul lor că se inchide două weekenduri pentru reparații iar asta însemna ca sămbătă, a doua zi, era deja închis. Despre trenuleț auzisem vag dar am găsit informații bune la Alexandra dar niște precizari în plus nu strică nimănui, niciodată. În primul rand vă recomand să vă cumpărați abonamentul de 24h pentru liniile de transport în comun(vom vorbi un pic mai încolo despre transport în Budapesta). Cu abonamentul în buzunar trebuie sa ajungeți la Széll Kálmán tér fosta Moszkva tér de unde luați tramvaiul 59 sau 61 doua stații până la Városmajor. La Városmajor aveti două opțiuni, să luati tramvaiul cu zimți, tramvaiul 60, până la Széchenyi-hegyi și apoi încă 200 metri până la gara trenulețului sau să mergeți până la Libego, telescaun, pe care îl luați până la János-hegy.

În prima variantă de la Széchenyi-hegyi vă puteti lua bilet doar dus, bilet care costa 700 HUF, până la stația terminus Hűvösvölgy iar pentru întoarcere puteți lua tramvai(61) spre Széll Kálmán tér fiindcă aveti deja abonamentul de transport.Traseul trenulețului în varianta asta dureaza o oră.

Varianta doi cu telescaunul până la János-hegy o găsiți explicată la Alexandra.

Tramvaiul cu zimți, Fogaskerekű vasút, nu este doar o atracție turistică ci este un mijloc de transport normal în viața Budapestei apreciat foarte mult de bikeri care fac downhill. Construit în 1873 dupa planurile lui Nikolaus Riggenbach, tramvaiul își începe activitatea și se dovedește un succes iar din 1929 se ajunsese la un tramvai la fiecare 15 minute.

În anul 1973 linia tramvaiului 60 primește o reparație capitala, reparație care schimbă și sistemul cremaliera Riggenbach cu sistemul cremaliera a lui Emil Strub.(sursa Wikipedia și hampage.hu)

Trenulețul copiilor, Gyermekvasút, inițial cunoscut sub numele de Trenulețul Pionierilor, Uttörővasút, nu este unic în lume dar este printre cele mai cunoscute. Ideea a plecat din Uniunea Sovietica in 1932 și s-a răspândit în tot blocul de state comuniste. Se inaugurează în 1948 și este deservit de copii, bineînteles sub supravegherea unor adulti, profesori sau foști lucratori de la caile ferate. Linia are 7 stații pe o lungime de aproximativ 11 km.

Întors la Széll Kálmán tér după plimbarea cu trenulețul am luat metroul până pe malul Dunării la Batthyány tér. Imediat cum ieși din stația de metrou te întâmpină o panoramă superbă a Dunării și a clădirii parlamentului. Am luat-o apoi încet spre podul cu lanțuri, Széchenyi lánchíd. Imaginea Dunării, a podurilor, a dealului Gellért este superbă. Am trecut în Pesta și am pornit pe străzi spre catedrala Szent István. La un moment dat am trecut pe sub niște coloane care m-au dus cu gândul la Sugăletele de la Bistrița. Dar până la catedrala am găsit prima statuie de bronz, băiatul cu ziare. Statuile din bronz sunt o atracție a Budapestei și s-ar putea face un tur doar ca să vezi aceste statui. Noi am găsit doar câteva din ele.

Catedrala Szent István te duce cu gândul imediat la San Pietro. Poartă numele regelui legendar al Ungariei István I, este construită in stil neoclasic iar în acest moment este a treia clădire ca mărime din Ungaria. E una din atracțiile principale ale Budapestei iar din balconul cupolei ai o vedere de 360 grade asupra orașului.

N-am urcat în prima zi în cupola fiindcă era înnorat și târziu dar am ajuns a doua zi. Dar asta în urmatorul articol.

În încheiere lansez un mic concurs, dintre toți cei care vor comenta și vor da informații cât mai complete despre statuia „Băiatul cu ziare” voi alege prin tragere la sorți un câștigător. Premiul? Modic, o carte poștala personalizată cu o imagine aleasă de câștigător din imaginile de mai jos, trimisă prin intermediul Postagram.

Fogaskerekű vasút, tramvaiul cu zimți la capăt de linie, Városmajor

Interiorul tramvaiului cu zimți

Széchenyi-hegyi, capătul tramvaiului cu zimți spre trenulețul copiilor

Terasamentul tramvaiului cu zimți, pe mijloc sistemul cremalieră tip Strub

Sistemul cremalieră inițial tip Riggenbach

Traseul tramvaiului

Gara principală Trenulețul copiilor, Gyermekvasút

Nașii în acțiune

Interiorul vagonului

Vedere din vagon

La datorie, ca la carte

Vedere de pe traseu

Locomotiva trenului în stația terminus Hűvösvölgy

Locomotiva este de producție românească

Mijloacele de comunicație tradiționale se pastrează chiar și azi

Vedere spre parlament de la Batthyány tér

O imagine clasică când vorbim de Budapesta, Dunărea și parlamentul

Podul cu lanțuri, Széchenyi lánchíd, cu celebrii lei care au limbă deși legenda spune altceva

Podul cu lanțuri, vedere spre Pesta

Vedere spre Buda

Leii celebrii asemănători cu cei din Trafalgar Square

Sugăletele varianta budapestana

Clădirea Bufniță

Băiatul cu ziare, protagonistul concursului

Basilica Szent István

Vedere spre Szent István

Cupola basilicii Szent István

Vitraliu din basilica

Unul din altare

 

 

 

 

Anunțuri

Tatonarea Aradului

Prin Arad am trecut de câteva ori și până acum Aradul însemna drumul spre granița, Pistruiatul cu câinele lui Calu și niscai comuniști ilegaliști. U.T.A., deși nu sunt microbist şi fabrica de vagoane. O dată chiar m-am oprit pentru o noapte de odihnă în drumul spre casă. Asta a fost tot până de curand, când am stat o zi întreagă și am avut timp de ceva umblat. Nici acum nu a fost mult dar a fost suficient cât să îmi propun o vizită mai amplă la primăvară. Brusc, Aradul, a devenit o nouă destinație de călătorie în încercarea de a descoperi încă o bucățică de România. Nu am să insist cu date ci doar cu imagini, un fel de avanpremiera a viitoarei călătorii.

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Simple, Free Image and File Hosting at MediaFire

Doi ani de vacanta(Opt zile prin România)-O noua surpriza

Ziua 6

Ziua a 6a debuteaza fix in acelasi loc unde terminasem ziua a 5a, adica la Hotelul Mia . Asa cum va povesteam, dupa placuta surpriza a cazarii si a cinei, eram nerabdatori sa vedem cum va fi micul dejun. Ei bine si aici gazdele de la Hotel Mia s-au intrecut pe sine cu un mic dejun copios si variat. Ne-au asteptat dimineata sa ne intrebe cum am dori ouale si apoi in mai putin de 10 minute totul era pe masa pregatit si aranjat. Propietarul hotelului a trecut din nou sa ne ureze “Buna dimineata!” si sa se scuze ca treburile il cheama. Deci temerile legate de zicala “cat dai atata face” de data aceasta nu s-au adeverit. Hotel Mia din Borsa nu are multe stele dar atmosfera si servirea sunt de prima clasa. Va recomand cu multa caldura sa popositi aici daca aveti drum pe la Borsa.

Multumiti pana peste poate, ne luam zborul catre Bistrita unde urma sa cautam Sugaletele. Desi suna a zaharicale, nu sunt decat niste chestii arhitectonice a caror definitie suna cam asa: “Complex din 13 clădiri datând din secolele XV-XVI, cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania. Sugăletele sunt formate din mai multe clădiri etajate, legate între ele prin niște intrări spațioase ce formează o galerie cu 20 de bolți ce se sprijină pe 21 de pilastri”.

Bistrita mai are si pasaje medievale, vreo 16 la numar, dar nu le-am dibuit chiar pe toate, ci doar vreo 8 din ele. Bineinteles ca ploaia ne-a insotit si aici si ne-a manat la o cafea intr-un barulet dragut dar plin ochi de fum. De tigari.

In centru

Unul din pasajele bistritene

Pasajul Funarilor

Pasaj I

Biserica catolica

Sugălete

Nefiind un oras prea mare, am terminat destul de repede vizita, asa ca, inapoi in masina si la drum. Si dai si mergi de era sa trecem ca vantul pe langa Arcalia.

Arcalia se afla la vreo 20 de km de Bistrita si are un punct de interes major : Castelul Bethlen. Familia Bethlen a avut multe resedinte in Transilvania iar ca figura marcanta a fost Gabriel Bethlen un lider al miscarii antihabsburgice, nascut la Ilia in anul 1580. O scurta perioada de timp Gabriel Bethlen a fost principe al Transilvaniei intre 1613 si 1629. Azi castelul Bethlen apartine Universitatii Babes-Bolyai si este centru regional al francofoniei. In parcul castelului exista un parc dendrologic pazit de un vajnic cerber care ne-a insotit prin tot parcul si imprejurul castelului. Am lasat castelul sa isi vada de francofonia lui si am iesit la soseaua principala a satului Arcalia. Cativa copii se intorceau de la scoala cu ghiozdanele in spate iar undeva pe o pajiste peste drum, pastea un cal iar la adapostul lui un baietel facea pipi.

Aleea spre castel

Centrul Regional al Francofoniei

Castelul Bethlen

Ramasita a unui blazon

Administratia castelului

Parcul dendrologic

Parcul dendrologic

Cerberul din parc

Baietelul cu calul

Baietelul cu calul

Arcalia

Tinta finala a zilei era Izvorul Muresului dar in drumul spre destinatie am trecut prin Ditrau. Si despre Ditrau sunt convins ca multi dintre noi nu au auzit. Ei bine, daca la Acâș am ramas cu gura cascata la vederea bisericii din sat, la Ditrau am cazut in extaz. Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus din Ditrau este o catedrala in stil neo-gotic construita intre 1908-1911 dupa planurile arhitectilor István Kiss si Ede Dorzsák. Datele bisericii pe care le gasesti afisate la intrare te anunta ca inauntru incap aproximativ 5000 de oameni!!!

Din pacate ploua foarte tare asa ca m-am rezumat a trage o poza de exterior la adapostul masinii iar la interior am tras cateva imagini prin geamul usii deoarece biserica era inchisa.

Biserica Preasfanta Inima a lui Iisus

Vedere din interior

Vitraliu

Scurta istorie si documentatie a bisericii

Ditrau mai “ascunde” si o biserica veche Sf. Ecaterina plus o macelarie cu clopotnita de lemn. De aceste doua monumente nu stiam, asa ca le-am ratat, dar mai mult ca sigur le voi include intr-o noua calatorie, mai aprofundata si mai documentata. Ne rupem cu greu de minunea de la Ditrau si plecam spre Izvorul Muresului, asa cum ziceam, destinatia finala a zilei.

Va urma…..

Doi ani de vacanta(Opt zile prin România)-Umor negru

Ziua 5

Dupa o baie matinala in apa calda a bazinului termal  plus un mic dejun stropit cu cafea din belsug, purcedem la drum din nou. De data asta stiam exact unde vom poposi la final de zi dar voi povesti mai incolo despre cazarea care ne-a socat.

Asa cum spuneam, plecam din Mihaeni dar inainte sa ajungem in drumul spre Satu Mare trecem prin Acâș. Nu stiu daca multi din voi au auzit de Acâș, dar eu unul pana sa ma aflu aici nu stiam de existenta acestui sat. Cert este ca a fost atestat documentar prin secolul XIII si are undeva in mijloc o enorma si fantastica biserica reformata calvina construita de neamul Akos. Din pacate nu am putut sa o si vizitam fiind prea de dimineata, preotul era si el plecat ca tot omul la cumparaturi, asa ca ne-am rezumat sa facem poze de dincolo de gard si sa nu contenim cu “Uaaauuuu!!!” .

Dupa Acâș ne continuam drumul spre Satu Mare. Satu Mare e un oras frumusel, cu cladiri vechi alaturi de elemente specifice fostei epoci comuniste. E unul din orasele cu statuia Lupei Capitoline, in perioada 1936-1940 a avut chiar doua statui de acest gen.

Ajuns in centru, trei cladiri iti atrag atentia in mod deosebit: Catedrala romano-catolica, hotelul Dacia si cladirea Primariei. Ne-am plimbat pe strazi, am rezolvat oaresece chestiuni administrative si apoi am intrat la o cafea si ceva de ale gurii intr-un mic bar/restaurant/pizzerie Ali Baba. Nu am inteles de ce propietarul a ales acest nume exotic fiindca inauntru atmosfera era in stil romanesc dar cu placere va recomand sa ii calcati pragul. Mancare buna, cafea buna, preturi decente – exact ingredientele care te fac sa revii. De altfel un review pozitiv gasiti si aici .

Prin centru

Biserica romano-catolica

Hotelul Dacia

Turnul Primariei si statuia lui Vasile Lucaciu

Socotim ca e vremea sa plecam si pornim la drum catre destinatia principala a zilei, Sapanta.

Mergeam spre Sapanta plin de curiozitate asteptand sa gasesc acel aer etno al Maramuresului. Am ajuns aici pe o ploaie torentiala grozava care ne-a facut sa ne refugiem intr-o micuta carciuma sateasca pozitionata strategic langa cimitir. Aici, pe langa barul pentru consumatorii fideli paharelului zilnic, am gasit si o placintarie. Doua tanti faceau niste placinte savuroase, cu diferite umpluturi. Sa nu uit sa mentionez ca o placinta era mare de tot, cam cat o paine.

Menu placinte

Carciuma de langa cimitir

Cum ploaia nu contenea am decis sa vizitam cimitirul si sa facem poze de sub umbrela. In anul 1935 Stan Ioan Patras la sugestia preotului Grigore Ritiu, preot greco-catolic, incepe sa faca crucile mai late in partea de jos, loc unde se vor asterne aceste epitafuri si picturi naive. Unul dintre mormintele celebre cu epitaf este cel al Soacrei. Desi epitafurile sunt vesele si pe alocuri chiar haioase nu poti trece peste faptul ca nu toti oamenii au murit de moarte buna.

Cimitirul vesel

Morminte vechi, morminte noi

Cimitirul vesel

Epitaful soacrei

Biserica se afla in restaurare dar se poate vizita.

Biserica cimitirului

Biserica cimitirului

Desi altfel decat cimitirele obisnuite ramane totusi un cimitir iar versurile vesele nu pot alunga sentimentul trist.

Sapanta in sine, sincer, nu m-a impresionat. In afara de acest centru de atractie ceea ce asteptam eu de la Sapanta nu am gasit. Poate in alte locuri gasesti frumusetea Maramuresului dar cu siguranta nu la Sapanta.

Plecam de aici fara sa ne satisfacem dorinta de frumos maramuresean si ne indreptam spre Sighetul Marmatiei.

Va urma….