Triunghiul rupestru

Fascinația pentru treimi sau triunghuri misterioase străbate lumea în lung și în lat. Sigur că nici plaiurile românești nu fac notă discordantă. Vă vorbeam în postarea de aici despre schitul Nămăiești, schitul rupestru cu legende din vremea creștinării Daciei, dar acest schit nu este singur ci face parte dintr-un triunghi spiritual alături de schitul Cetățuia și schitul Corbii de Piatră. Un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri pare că unește imaginar cele trei lăcașe de cult deşi nimeni nu poate confirma cu exactitate acest lucru. Unii contestă, și ei fără date exacte, alăturarea celor trei schituri. Nota, așa zis, discordantă o face schitul Corbii de Piatră, schit care se spune ca nu ar fi schit ci “monastire” conform hrisoavelor vechi iar hramul este diferit de al schiturilor Nămăiești și Cetățuia iar triunghiul, spun tot ei, este scornit de dragul spectaculosului.

Dar nu despre Corbii de Piatră vom vorbi acum ci despre alt colț al așa zisului triunghi, schitul Cetațuia.

De la prima vedere am sesizat asemănarea poziționării cu cetatea Poienari, am gasit același urcuș pieptiș numai că aici nu avem trepte ci o cărare șerpuită prin padure, cărare supranumită și Via Dolorosa sau Drumul Crucii. La fiecare colț al potecii găsim scene cu drumul lui Iisus către locul răstignirii. Deși urcușul cere ceva efort, am întâlnit pe potecă bătrâni și copii care reuşeau să ajungă sus la schit.

Istoria schitului, azi ridicat la rang de mânăstire, pare a fi una suficient de zbuciumată cu căderi în ruină și reclădiri. Aici se adună laolaltă, conform legendelor reale sau imaginare, Zamolxe, Negru Vodă, Mihai Viteazul, Ioanichie Schimonah (singurul cuvios român ale cărui moaște au fost găsite întregi), Nicolae Alexandru Basarab și ,de ce nu, Cavalerul Trac.

Astfel de așezări păstrează aproape nealterat spiritul inițial al creștinătății. Săpate și amenajate în comuniune cu natura, în stâncă, exprimă credință puternică lipsită de fast sau bogăție, așa cum a fost ea propovăduită. Locul, dacă stăm să ne gândim, îmbină religia precreștină a dacilor cu religia creștin-ortodoxă.

Din păcate și aici locul este umbrit de cerșetori insistenți. Dacă aveți ceva mărunțiș prin buzunare, puteţi să-i faceţi fericiţi. Apoi, mergeți sus, la schit, la grota cuviosului, la capul de leu, încărcați-vă spiritul în peștera Moșului(Zamolxe) și nu în ultimul rând, admirați priveliștea absolut deosebită.

Vedere spre schit din șosea

Începutul urcușului spre schit

Crucea lui Mihai Viteazul de lângă schit

Poteca spre schit

O mică troiță pe potecă

Sus aproape de vârf

Cruce în memoria sfântului

Peștera sfântului

Urme lăsate de vizitatori

Vedere spre comuna Cetățeni

Vedere asupra văii

Vedere asupra văii

Capul leului panoul

Capul leului stânca

Crucea lui Mihai Viteazul

Crucea lui Mihai Viteazul

Placa memorială de sub cruce

Trepte la intrarea în curtea schitului

Trepte la intrarea în curtea schitului

Biserica nouă în stil maramureșean

Spre cavalerul trac

Cavalerul trac

Spre peștera Moșului unde se spune ca însuși Zamolxe și-ar fi găsit sălaș

Peștera Moșului

Peștera Moșului-Zamolxe

Peștera Moșului

Vedere din fața peșterii

Placă din biserica rupestră

Interiorul bisericii rupestre

Biserica rupestră

Anunțuri

Doi ani de vacanta(Opt zile prin România)-Gentiana

Ziua 6

Asa cum va povesteam aici, Ditrau a fost o mare surpriza dar cum drumul trebuia sa continue am mai aruncat o ocheada catedralei si am plecat. Direct la Izvorul Muresului. Primisem o recomandare de cazare la pensiunea Gentiana. Nu am gasit-o greu fiindca era aproximativ vis-a-vis de manastirea Adormirea Maicii Domnului .

Pensiunea este foarte curata, rustica dar bine utilata cam pentru orice tip de oaspeti. Poti veni cu familia si vei primi camera adecvata, poti veni cu gasca si din nou gasesti cazare adecvata. Curte mare, verdeata, gratar, un mic paraias in spatele curtii, foisor, leagane de lemn, cuibar de gaini, cotet de iepuri, aer curat, vacute pe pajiste si un caine blanos si plimbaret. La interior, camerele sunt decorate simplist dar frumos iar pe paturi sunt cergi. Ce este demn de mentionat este faptul ca daca ti-ai uitat cartile de citit acasa gasesti in fiecare camera carti pentru o gama destul de larga de gusturi.

Pensiunea Gentiana

Curtea din spatele pensiunii

Din pacate fiindca nu anuntasem venirea, gazdele nu aveau si mancare dar ne-au indrumat spre “restaurant, ala pe stanga cum mergeti sau la braserie unde e mai ieftin dar e mai modest….” . Zis si facut, ne-am luat aparatele foto si gecile pe noi ca se lasa seara si am plecat sa gasim restaurantul sau braseria. Dar pana acolo am facut o vizita manastirii.

Manastirea este relativ noua, piatra de temelie fiind pusa in 1996 desi terenul pentru constructia manastirii era cumparat de sateni de prin anul 1936. Conform surselor in zona Izvorul Muresului oamenii sunt preponderent romani ortodocsi .

Drumul principal

Frumusete la tot pasul

Intrarea la manastire

Biserica manastirii

Chiliile

Biserica manastirii

Cum foamea incepea sa dea semne de nerabdare am pornit voiniceste spre locurile cu bunatati. Dupa aproximativ un kilometru am gasit cele doua locatii, pe stanga hotelul Bradul Argintiu sau Ezustfenyo Hotel cum ii spune in maghiara, iar pe dreapta…..o bodega. Miros de mancare buna venea dinspre bodega dar nu ne dumiream unde se mananca. Bradul Argintiu l-am eliminat din start deoarece nu parea sa aiba clienti mai deloc. Ne-am facut curaj si am intrat in bodega unde absolut senzational, chiar era o bodega in toata regula din aia ca in reclama cu birtul. Ne uitam stanga, ne uitam dreapta si constatam ca nu exista decat un barulete mic si prapadit dar plin de licori bahice, bar de la care plecau paharele cu rom si alte spirtoase mai ceva ca avioanele pe aeroportul din Frankfurt. Indraznesc sa opresc barmanul(!) din activitatea lui si il intreb daca in afara de grade alcoolice se mai poate servi si o ciorba sau ceva de ale gurii dar nu cavale sau cimpoaie. Omul, amabil, ne indica o usa aproape de tejgheaua lui, pe unde ieseai intr-o curte interioara care servea drept terasa cand vremea era buna. De aici intrai in restaurant. Restaurant e mult spus fiind o combinatie intre bodega dinainte si o carciuma , ce-i drept avea un aer mult mai rafinat ,ca sa zic asa, decat bodega. Doar doua mese erau ocupate, una de un cuplu iar alta de cinci doamne asezate la sporovaiala si bere.

Am ales o masa mai la fereastra desi nu era nimic de vazut afara, am comandat si apoi ne-am ostoit foamea cu niste fripturici bine facute asortate cu salate. Am marcat si o bere si cam asta a fost. Nota de plata usurica desi masa a fost imbelsugata. Ce era sa uit, numele restaurantului/braserie/carciuma : Veverita.

Braseria Veverita

Braseria Veverita

Am terminat si cu Veverita si am luat inapoi la pas kilometrul pana la pensiune, kilometru pe care l-am parcurs rapid cu ochii pe la vilute, curti si peisaje.

La pensiune ne astepta propietarul care nu ne-a lasat sa mergem spre camera noastra pana nu ne-a oferit o carafa de vin rosu delicios, productie proprie. Asa ca am mai stat la o crontanea si un pahar de vin in livingul pensiunii cu ochii la stiri si meteo. Am baut cateva pahare si apoi ne-am retras in paturile imbietoare si calde numai bune de un somn adanc. Avea sa fie in ziua urmatoare ultima zi de explorat si ne astepta un loc pe care nu il mai vazusem din anul 1985-1986.

Dar toate la timpul lor.

Va urma…

Doi ani de vacanta(Opt zile prin România)-Manastirea Polovragi

Ziua 1

 

Am lasat Muzeul Trovantilor si am continuat cu o scurta masa de pranz la Horezu la popasul „Trei Stejari”. Nu ar fi fost nimic important la aceasta actiune daca ciorbele facute acolo nu ar fi de nota 10+, deci va recomand cu caldura sa mancati aici daca aveti drum in zona.

Dupa acest scurt popas am tinut drumul drept la manastirea Polovragi. Construita la 1505 de Radu Comisul si Patru Spatarul fiii marelui boier Danciu Zamona are hramul Adormirea Maicii Domnului.

Poarta manastirii

Curtea interioara si chilii

Biserica manastirii

Pe zidul de nord al manastirii se afla poarta care da spre biserica bolnita cu hramul Sf. Nicolae, ctitorita de egumenul Lavrentie in anul 1732.

Picturile au fost realizate de Ioan si Gheorghe la 1738

Aleea spre manastire

Si nelipsitele tarabe cu suveniruri originale romanesti facute in China, zorzoane si alte marafeturi. Nu pot sa nu recunosc ca au si aceste tarabe o savoare aparte chiar daca kitschul este la el acasa.

Va urma…