La orizont

A venit timpul iar pentru România, plecăm iar să descoperim castele uitate, locuri neatinse de turismul comercial dar și monumente sau locuri consacrate. Dacă data trecuta am început cu Trovanții, peștera și mânăstirea Polovragi apoi am ajuns la castele în Hunedoara, la Sarmizegetusa, la Corvini, am fost la Fefeleaga acasă, la controversata Roșia Montană, la ghețar la Scărișoara, la Lactobar în Oradea, ne-am bălăcit la Mihaieni, am zâmbit la Săpânta, ne-a impresionat povestea deținuților politici de la Sighet, am descoperit  gazde minunate la Borșa, Abrud sau Izvorul Mureșului, am suferit că Șiclăul a disparut. Opt zile minunate!

A venit timpul iar pentru România! Plecăm iar să descoperim castele uitate, locuri neatinse de turismul comercial dar și monumente sau locuri consacrate.

Nu am să vă dezvalui mai nimic doar am să vă spun că “centrul operațional” va fi Band în Mureș. Lista de obiective este încă în lucru. Sunt multe de văzut și e greu să renunți la oricare dintre ținte deci alegerea traseelor nu va fi deloc ușoară. Dar abia aștept să mai întorc o filă din frumusețea uitată României.

Update info

Din motive personale turul se amână pe până la o dată încă nedefinită.

Anunțuri

Peștera Devetașka(Devetashka)

Devetashka! Asezata banal la o margine de drum, pestera Devetashka seamana cu poarta de intrare spre centrul Pamantului. Am ajuns la Devetashka dupa vizita la Krushuna. Am tinut drumul catre Lovech. La aproximativ 18km de Krushuna(vezi harta), un semn improvizat pe o bucata de lemn, aproape insesizabil din mersul masinii, iti spune ca undeva in stanga la vreo 300 de metri e pestera.

Intri pe un drum prafuit si dupa vreo 150 de metri dai de alte masini parcate sau autocare chiar. Un nene cu uniforma se ocupa cu sarg de parcare, da indicatii celor mai putin indemanatici, rupe tichete de parcare sau raspunde la diferite intrebari legate de pestera. Conditia e sa stii bulgara.
Are si o casuta nenea paznicul, un soi de container/baraca facuta pentru locuit.

Parcarea si paznicul

Casuta paznicului

Despre pestera gasesti putine reviewuri(nu includem aici vorbitorii de limba bulgara) si de aceea merita sa fie facuta cunoscuta aceasta minune naturala atat de accesibila publicului fara a fi nevoie de echipamente speciale.
Imediat cum treci podul construit peste raul Osam, undeva in fata se deschide larg si maiestuos o intrare. Gandul te duce la Jules Verne si la “O calatorie spre centrul Pamantului”. Cu o inaltime de aproximativ 58 de metri pestera te copleseste cu maretia ei din prima clipa. Partea vizitabila este mica in comparatie cu lungimea de aproximativ 2,5 km. Oamenii par furnici iar din capatul intunecat al pesterii te astepti sa apara un T-Rex in orice clipa.

Intrarea in pestera

Vedere din pestera

Vedere din pestera

Vedere din pestera

Vedere din pestera

Vedere dinspre grota liliecilor

Vedere din pestera

Vedere dinspre punctul terminus vizitabil

Vedere dinspre punctul terminus vizitabil

Locul de odihna al liliecilor

Vedere dinpre grota liliecilor

Grota liliecilor

Brusc temperatura scade cu cateva grade dar ochii cresc, se fac mari iar de peste tot se aud aparate foto si chitaielile locatarilor permanenti ai pesterii, liliecii.
Da, liliecii sunt “stapanii” acestei pesteri si sunt chiar protejati. 33 de specii de lilieci se intalnesc aici pentru iernat si procreat. In lunile de vara pestera este inchisa (iunie si iulie) pentru ca gloata de lilieci sa poata procrea in liniste fara sa fie deranjati de turisti.
Pestera zica-se ca a mai servit si ca depozit strategic de armament cu mult timp in urma iar singurele “dovezi” in acest sens sunt niste cercuri si niste ziduri construite in pestera.
Iata si panourile, mai vechi sau mai noi, cu explicatii si schite despre pestera.

Hai la drum!

Kruşuna(Krushuna),satul cu doua cascade

Cum variantele de calatorii de weekend sunt inepuizabile in opinia mea, indiferent de anotimp, dupa o scurta documentare am pornit la drum in tara vecina si prietena, Bulgaria. Informatiile despre locurile ce aveam sa le vizitam le-am gasit cu precadere la Dianora.
Stabilit destinatii, stabilit traseu, stabilit cazare deci la drum!
Prima oprire, Kruşuna(Krushuna). Drumul este destul de bine semnalizat. Din Ruse, imediat cum treci granita, tii drumul de Byala iar dupa ce treci de Byala nu ai decat sa ai in vedere indicatorul de Levski de care vom trece si ne vom indrepta spre Letnitsa. Imediat dupa Letnista intram in satul/comuna Kruşuna.


Spre capatul satului exista locuri de parcare suficiente.
Parcare sateasca
O descriere foarte frumoasa si realista a locurilor o gasiti aici asa ca nu imi ramane decat sa atasez pozele si eventuale explicatii la ele.
Alee

Harta cascade si pesteri

Poteca

Poteca

Pestera Urushka

Peisaj Uruska

Pestera Urushka

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Piatra Verde

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Cascada Krushuna

Doi ani de vacanta(Opt zile prin România)-Pestera Polovragi

Ziua 1

 

Dupa Manastirea Polovragi am dat o fuga rapid spre pestera cu acelasi nume. Pe un drum croit pe sub munte dar totusi scurt se ajunge la pestera.

Drumul catre pestera

Poarta pesterii

Nici pe aici nu mai calcasem de mai bine de 15 ani dar o data ajuns locurile pareau familiare. Se spune ca insusi Zamolxe a salasuit in aceasta pestera iar tamaduitorii preparau diferite leacuri la adapostul tainic din pestera. Azi pestera este locuita de o specie de lilieci care vin la adapost gratie temperaturii constante.

Galerie

Izvorul Sperantelor – loc de pelerinaj al credinciosilor

Alba ca Zapada

Coloana

Capatul galeriei vizitabile

O data ajuns la capatul galeriei vizitabile daca te opresti si taci vei auzi in penumbra doar picurii care cad intermitent cladind noi forme pe podeaua pesterii. Dupa ce te incarci de linistea de acolo, te mai uiti o data la capatul galeriei vizitabile si usor, usor faci cale intoarsa spre lumina.

Pornim iar la drum!

Va urma…