La orizont

A venit timpul iar pentru România, plecăm iar să descoperim castele uitate, locuri neatinse de turismul comercial dar și monumente sau locuri consacrate. Dacă data trecuta am început cu Trovanții, peștera și mânăstirea Polovragi apoi am ajuns la castele în Hunedoara, la Sarmizegetusa, la Corvini, am fost la Fefeleaga acasă, la controversata Roșia Montană, la ghețar la Scărișoara, la Lactobar în Oradea, ne-am bălăcit la Mihaieni, am zâmbit la Săpânta, ne-a impresionat povestea deținuților politici de la Sighet, am descoperit  gazde minunate la Borșa, Abrud sau Izvorul Mureșului, am suferit că Șiclăul a disparut. Opt zile minunate!

A venit timpul iar pentru România! Plecăm iar să descoperim castele uitate, locuri neatinse de turismul comercial dar și monumente sau locuri consacrate.

Nu am să vă dezvalui mai nimic doar am să vă spun că “centrul operațional” va fi Band în Mureș. Lista de obiective este încă în lucru. Sunt multe de văzut și e greu să renunți la oricare dintre ținte deci alegerea traseelor nu va fi deloc ușoară. Dar abia aștept să mai întorc o filă din frumusețea uitată României.

Update info

Din motive personale turul se amână pe până la o dată încă nedefinită.

Beglik Taș-sanctuarul trac

De neratat daca te afli prin sudul Bulgariei, in apropiere de Primorsko, sanctuarul trac Beglik Taş pare omologul Sarmizegetusei in opinia mea. Este destul de bine semnalizat si se afla pe un drum accesibil atat pe jos cat si cu masina.

Fenomen natural in prima faza, folosit in scopuri ritualice de un trib trac, Beglik Taș te impresioneaza de la prima vedere – un soi de calendar preistoric, un labirint al puritatii, cultul naturii primordiale sau Mama Zeilor – este considerat a fi un Stonehenge bulgaresc .

Se pare ca a fost cosntruit cu vreo 14 secole inainte de Cristos desi exista voci care il considera si mai vechi. Beglik Taș vine din turca cum v-ati dat seama si nu are o rezonanta mistica cum am crede ci se refera la taxa pe oi (beglik) in zona cu roci mari (tașlar).
Bulgarii povestesc ca in timpul presedintelui comunist Jivkov aria sanctuarului era inchisa publicului.
Sanctuarul starneste imaginatia iubitorilor de fenomene neelucidate, date fiind anumite lucrari facute asupra rocilor megalitice, lucrari care ar necesita utilaje si scule care nu aveau cum sa existe la aceea vreme.

Mit si realitate, istorie si contemporan, faceti o oprire la Beglik Taș si priviti istoria stramosilor nostri.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doi ani de vacanta(Opt zile prin România)- Intalnirea cu Zamolxe

Ziua 2

Din acest traseu nu putea lipsi intalnirea cu istoria, intalnirea cu marele Zamolxe. Nu il vizitasem niciodata si  imi doream aceasta intalnire. Totusi pana acolo am mai bifat o intreprindere mai in ruina decat la Nălățvad: fostul combinat de la Calan.

Datand din anul 1869 cand a fost ridicat primul furnal avand un parcurs infloritor, acum totul este o ruina postdecembrista.Nu intram in amanuntele care au dus la aceasta stare de fapt dar trebuie totusi marcat ce a fost si unde s-a ajuns.

Iata o fotografie de epoca de la Calan(sursa http://www.calan.info.ro/)

Si iata cum arata combinatul siderurgic azi

Lasam Calanul cu suferinta lui si pornim pieptis catre intalnirea mareata cu Zamolxe. Stiam de prin alte bloguri ca ultimii 18 kilometri sunt un drum foarte prost dar nu am crezut ca e chiar asa. Ei bine, era mai prost decat m-am asteptat, un drum forestier, vai mama lui, care pune la incercare toate madularele masinii. Si totusi, pe o vreme suficient de neprielnica combinata cu acest drum descurajant, erau vizitatori sus la Sarmizegetusa.

Initial drumul parea un fel de Transalpina

La scurt timp au inceput sa apara semnele prevestitoare, gropile.

Dupa care am intrat in drumul forestier unde masinuta a fost pusa la grea incercare

Cu chiu, cu vai am parcurs cei aproximativ 18 kilometri in o ora si un pic. Sus ne astepta leganul istoriei romanesti.

Am pasit mut de uimire printre ceea ce mai ramasese din maretia Daciei. Nu ma voi apuca sa explic monumentele, va las sa priviti pozele si sa incercati sa simtiti emotia traita de mine la Sarmizegetusa.

Aproape inevitabil in orice poveste exista si un personaj negativ. Desi erau panouri peste tot cu inscrisul “Nu va urcati pe monumente”, un nene (si cati ori mai fi ca el?) a gasit de cuviinta sa isi faca poze pentru albumul personal catarat fix pe coloanele sanctuarului. Ce conta pentru el ca celorlalti vizitatori locul le inspira respect si istorie? Omul trebuia sa isi faca poze cat mai “kul”.

Dupa ce am savurat fiecare particica a Sarmizegetusei am plecat bucurosi ca am atins punctul Zero al romanismului.

In drumul de intoarcere pe malul unui rau pasteau cativa cai si printre ei un manz negru alaturi de mama lui faceau o nota aparte in tot grupul.

Va urma….