Ziua 3

Asa cum banuiesc ca v-ati dat seama, dupa Bucium ne-am indreptat spre Rosia Montana. Vroiam sa vedem cu ochii nostri cam ce e prin acest El Dorado romanesc, ce a adevarat si ce e zvon. Rezultatul a fost doar o vizita, niste poze si ploaie. Rosia este chiar montana fiind cocotata pe un deal langa Valea Rosiei si udata de raul Rosia, rau cunoscut in vechime ca “Raul insangerat (Veres patak)” datorita culorii capatate de la minereul de fier prezent in zona.

Ajunsi in mijlocul acestei asezari, ne-am uitat stanga-dreapta si nu reuseam sa ne dumirim unde sunt taurile, unde sunt minele romane si lingourile de aur. Doar pe primele doua le-am depistat cu ajutorul unei doamne si a unui domn de la biroul de info turistice. Ne-au aratat binevoitori drumul spre Taul Brazi si ne-au explicat ca am trecut pe langa fostele mine romane extraordinar de bine nesemnalizate. De asemenea ne indemnau sa mergem la sediul Gold Corporation sa ne povesteasca ce si cum despre ce vor ei sa faca. Am declinat partea cu Gold Corporation fiindca nu aveam chef de propaganda pe care oricum o intalneai la tot pasul.

Si am plecat spre Taul Brazi pe care l-am atins destul de repede dar dupa un urcus zdravan. Taurile sunt lacuri artificiale formate in urma activitatii miniere din trecut. Ploaia nu prea ne-a lasat sa savuram frumusetea zonei iar frigul ne-a inghetat mainile pe declansatorul aparatului. Erau doar 5 grade Celsius!

Dupa lacul artificial am plecat sa identificam fostele mine romane. Am ajuns, am parcat si am fugit pana la ghereta portarului sa intreb de unde iau bilete. Eu, cu un zambet larg pe fata, imi pipaiam aparatul foto cu gandul la ce poze voi face, nenea portarul se uita la mine ca la un gandac la insectar. Dupa ce m-a studiat pret de vreo zece secunde ma intreaba “Cati sunteti?” . Eu, in continuare zambaret, zic “Doi!” la care el zice “Neah! Nu se poate!”. Eu, in continuare usor tamp, “Da’ e inchis?” iar nenea imi raspunde usor plictisit “Trebuie sa fiti minim cinci!” dupa care se intoarce si se reaseaza la birou. M-am intors, am numarat din nou si am constatat ca nu ies cinci indiferent daca numaram de la stanga la dreapta sau invers, in romana sau orice limba de circulatie internationala asa ca facut stanga-mprejur si bodoganind am plecat la masina.

Biroul info-turism si totodata cladire monument

Taul Brazi

Case monument la tot pasul

Muzeul Aurul Apusenilor

Casa Szekely

Si uite ca am gasit si vestiigiile socialiste, bufetul unde se ineca amarul sau se sarbatorea incasarea retributiei(sic!) lunare.

Bufet sau Facebook anii 80

Va urma…

Ziua 3

Dupa cum spuneam in articolul anterior ultima oprire a zilei a doua a fost la Pesiunea Detunata de la marginea Abrudului. Abrudul este un orasel mic si saracut dar cafenea mai agitata la ora 8 dimineata ca in Abrud n-am mai vazut nicaieri. N-am facut poze aici ca era prea dimineata si vroiam sa beau o cafea ca apoi sa plecam la drum din nou. Totusi dupa ce am baut cafeaua am plecat sa cautam o covrigarie, placintarie, o ceva cu niste chestii calde si pufoase numai bune de mancat. N-am gasit nimic de acest gen dar pana la urma am scos aparatul si am facut cateva poze.

Si am gasit casa in care Horea si Closca au fost tinuti inainte de a fi dusi la Alba Iulia.

Casa in care Horea si Closca au fost detinuti.

Placa memoriala

Cum prea multe in Abrud nu ai de facut am plecat spre Buciumeni spre casa celebrei Fefeleaga din povestirea lui Agarbiceanu. In Ardeal este interesant ca se mai pastreaza acel aer de demult al satului romanesc desi la tot pasul este prezent actualul.

Manat de entuziasm am uitat in schimb sa fac o poza, cat de mica, casei in care a locuit Ion Agarbiceanu. Nu-i nimic totusi. E un motiv sa ma mai intorc in zona.

Cu gandul la sarmanul Bator si stapana lui am mai cuprins zona intr-o privire si am plecat din nou.

Va urma….

Ziua 2

Plecam din inima fostei Dacii si mergem din nou cei 18 kilometri in stilul taras. Stau si ma gandesc ca dacii si romanii se descurcau mult mai bine la capitolul executie drumuri, in timp ce amortizoarele si bucsele scrasnesc din greu. Nu puteam pleca din Hunedoara fara sa vizitam celebrul castel al Corvinilor sau cum mai este cunoscut al Huniazilor.

“Nje boisia”

Aceasta este motto-ul care strajuieste acest castel construit in secolul XIV. Castelul este suspus unor lucrari de resturare exterioara dar asta nu afecteaza vizitarea castelului. Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor sau Turnul Buzdugan, Sala Cavalerilor, Sala Dietei toate au un aspect maret, coplesitor si numai bun de vizitat. Fata de castelele Kendeffy, Pogany, Nopcsa aici se cunoaste ca exista interes. E adevarat ca nu au aceeasi amploare, dar nu e o scuza.

In curtea castelului se afla celebra fantana sapata de cei trei prizonieri turci carora li se promisese eliberarea cand vor da de apa. Legenda spune ca desi au dat de apa, dupa moartea lui Ioan de Hunedoara, sotia sa, Elisabeta Szilagyi, nu mai tine promisiunea si ordona executia prizonierilor.

Fantana sapata de prizonieri

Ultima lor dorinta a fost sa scrie pe ghizdurile fantanii “Apa ai dar inima nu”. Dar conform traducerii facute de Mihai Guboglu, inscriptia pe care o gasim azi pe unul din peretii capelei, suna cam asa “Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de langa biserica” .


Aici se opreste ziua a doua. De fapt nu se opreste chiar aici ci la Pensiunea Detunata din Abrud, pensiune pe care o recomand cu multa placere celor ce au drum prin zona. Totul este decent, curat si primitor.

Va urma…

Ziua 2

Din acest traseu nu putea lipsi intalnirea cu istoria, intalnirea cu marele Zamolxe. Nu il vizitasem niciodata si  imi doream aceasta intalnire. Totusi pana acolo am mai bifat o intreprindere mai in ruina decat la Nălățvad: fostul combinat de la Calan.

Datand din anul 1869 cand a fost ridicat primul furnal avand un parcurs infloritor, acum totul este o ruina postdecembrista.Nu intram in amanuntele care au dus la aceasta stare de fapt dar trebuie totusi marcat ce a fost si unde s-a ajuns.

Iata o fotografie de epoca de la Calan(sursa http://www.calan.info.ro/)

Si iata cum arata combinatul siderurgic azi

Lasam Calanul cu suferinta lui si pornim pieptis catre intalnirea mareata cu Zamolxe. Stiam de prin alte bloguri ca ultimii 18 kilometri sunt un drum foarte prost dar nu am crezut ca e chiar asa. Ei bine, era mai prost decat m-am asteptat, un drum forestier, vai mama lui, care pune la incercare toate madularele masinii. Si totusi, pe o vreme suficient de neprielnica combinata cu acest drum descurajant, erau vizitatori sus la Sarmizegetusa.

Initial drumul parea un fel de Transalpina

La scurt timp au inceput sa apara semnele prevestitoare, gropile.

Dupa care am intrat in drumul forestier unde masinuta a fost pusa la grea incercare

Cu chiu, cu vai am parcurs cei aproximativ 18 kilometri in o ora si un pic. Sus ne astepta leganul istoriei romanesti.

Am pasit mut de uimire printre ceea ce mai ramasese din maretia Daciei. Nu ma voi apuca sa explic monumentele, va las sa priviti pozele si sa incercati sa simtiti emotia traita de mine la Sarmizegetusa.

Aproape inevitabil in orice poveste exista si un personaj negativ. Desi erau panouri peste tot cu inscrisul “Nu va urcati pe monumente”, un nene (si cati ori mai fi ca el?) a gasit de cuviinta sa isi faca poze pentru albumul personal catarat fix pe coloanele sanctuarului. Ce conta pentru el ca celorlalti vizitatori locul le inspira respect si istorie? Omul trebuia sa isi faca poze cat mai “kul”.

Dupa ce am savurat fiecare particica a Sarmizegetusei am plecat bucurosi ca am atins punctul Zero al romanismului.

In drumul de intoarcere pe malul unui rau pasteau cativa cai si printre ei un manz negru alaturi de mama lui faceau o nota aparte in tot grupul.

Va urma….

Ziua 2

Asa cum va povesteam am plecat de la castelul Kendeffy spre Sacel sa cautam castelul Nopcsa. Desi familia Nopcsa este atestata documentar din jurul anului 1400, castelul din Sacel are aproximativ 200 de ani. Istoria familiei Nopcsa este destul de stufoasa dar merita sa amintim doua nume Laszlo Nopcsa cunoscut si sub numele de Fața Neagra, un soi de Robin Hood in varianta romaneasca si Franz Nopcsa un celebru paleontolog care a scos la lumina si a facut cunoscute osemintele unor dinozauri care au trait pe actualele meleaguri transilvanene.

Castelul din pacate este si el o ruina azi. Nu am putut sa il vizitam datorita unei hoarde impresionante de caini si faptului ca totul era ferecat. Totusi din adapostul masinii am tras cateva imagini desi nu sunt cele mai mai reprezentative.

Lasam castelul Nopcsa si plecam spre castelul Pogany in Păclișa. Despre Pogany nu am gasit prea multe date doar ca a fost construit in secolul XVIII si ca a mai suferit cateva modificari si renovari. In momentul de fata cladirea nu mai are nicio folosinta fiind de asemenea, ati ghicit, intr-o stare avansata de degradare. Ultimii “locuitori” ai castelului Pogany au fost angajatii administratiei spitalului de neuropshihiatrie. Administratie care a migrat in alte birouri cand castelul a inceput sa se surpe pe ici pe colo. Pe dinafara nu se observa dar la o privire atenta vezi prin gaurile hâde ale geamurilor sparte tavane surpate si pereti crapati.

Fiind in incinta spitalului nu se poate vizita dar cu speranta ca bolnavii internati la neuropsihiatrie nu sunt unii agresivi am sarit gardul si am mers tiptil spre castel. Cum era de asteptat am avut companie. Unul dintre pacienti vazandu-ma a venit sa ma intrebe daca am venit sa fac poze ca sa vina echipa sa zugraveasca(?). Nu stiu despre ce echipa era vorba dar l-am aprobat. Nu era deloc agresiv dar cu un ochi pozam si cu unul il supravegheam discret. Dupa shooting m-am retras in stil ninja si dintr-o saritura am fost pe partea cealalta a gardului.

  

Intrebarea obsedanta “De ce sunt lasate sa moara aceste monumente?” nu isi gaseste raspunsul si ca urmare mergem mai departe catre o destinatie mai actuala si anume lacul de acumulare de la Păclișa.

 

Dupa lacul de acumulare Păclișa am plecat in cautarea cetatii de la Nalațvad. Cum Google Maps parea ca stie exact locatia ne-am lasat pe mana lui si am purces la drum. Dupa cativa kilometri ne avertizeaza sa facem dreapta si apoi inca vreo 200 metri inainte apoi iar dreapta si…..ia cetatea de unde nu-i. Am repetat butonarea lui Google Maps dar mai avea putin si se jura ca ala e locul. Neavand pe cine sa intrebam(veti vedea imediat de ce) am pornit sa exploram ce gasisem.

Am intrat pe un drum promitator initial, drum care parea ca duce la un castel in ruina desi intrasem pe o poarta care semana a fost C.A.P.

Ei bine locatia de pe Google Maps a cetatii Nălățvad e foarte gresita. Pe acest loc a fost…

O intreprindere, acum in ruina, absolut pustie. Ba nu, nu chiar pustie. Undeva dupa o cladire aproape daramata pastea un cal!

 

Dupa o scurta explorare, inainte de a parasi incinta am vrut sa vedem cum stam cu fruntasii pe ramura. Sa inteleg ca au disparut toti fruntasii??

Nedumeriti inca de ce am gasit in locul indicat de Google am plecat mai departe si ne-am propus sa ajungem la inceputuri, la stramosi.

Va urma…

Ziua 2

Ziua intai am terminat-o la Hateg la ArtMotel dupa o incercare nereusita de a vedea si Pestera Muierilor din cauza orarului de vizitare. Despre Hateg pot spune ca are cele mai multe magazine cu denumirea de “Supermarket” din cate am vazut vreodata.

Dis de dimineata am pornit spre Santamaria Orlea.

Unul din monumentele care nu trebuie ratate in localitate este Biserica Reformata Calvina. Construita in secolul XIII. Din pacate cum aveam sa constat pe parcursul acestui traseu de opt zile, multe din monumentele cu valoare zac in paragina desi sunt parte din trecutul nostru si sunt continuarea logica si fireasca a vestigiilor romane pe care la admiram la Roma. Castele si locuri in care s-a scris istorie mor incet sub indiferenta. Unul din aceste monumente este biserica din Santamaria Orlea.

Panoul de prezentare

Poarta paraginita

De aici am plecat spre castelul Kendeffy. Printre copacii de la intrare se zareste silueta castelului.

AEDES/ QUAS HOSPES VIDES/ NON TAM OPERIS MOLE ET ORNATU/ QUAM/ QUIETATAE/ HABITATIONIS COMMODITATE/ ILLUSTRES/ DEO IPSO/ SUMMO ET EX SUPERANTISSIMO/ DIVINARUM HUMARUMOUE [sic!] RERUM/ RECTORE/ FATORUMQUE ARBITRO/ QUO SINE FRUSTRA LABORATUR/ AUXILIUMN [sic!] TE/ FELICITER CONSTITUIT/ ALEXIUS KENDEFI/ COMES DEI [sic!] MALOMVIZ/ SACR[AE] CAES[ARAE] REGIAEQ[UE] ET APOST[OLICAE]/ MAIEST[ATIS] IN SUMMO M[AGNI]. PRINCIP[ATUS] TRANSYLV[ANIAE]/ SENATU CONSILIARISQ[UE] ACT[UALIS] ET INT[IMUS]/ CUM CONIUGE CARISSIMA/ CHRISTINA BETHLENIA/ NATA COMITISSA/ EASQUE [sic!]/ DEO STATORI/ CARIS PIGNORIBUS ET AMICIS/ EX VOTO DICAVIT/ ANNO AE[RAE?/TATIS?] CH[RISTI] MDCCLXXXII.

Traducerea blazonului

Ei bine, in urmatoarea fotografie veti vedea ce a ajuns acest castel blazonat. Iar inauntru pentru cine are curaj sa intre atmosfera e mai jalnica decat ce e pe dinafara.

Azi hotelul Mario Aristocrat

Istoria contemporană a castelului, asemenea multor edificii de acest gen, este destul de tristă. Ultimii care au locuit în castel pănă la reforma agrară din 1946 au fost soţii Gábor Kendeffy (1875–1962) şi Zsuzsanna Bánffy (1888–1971). După 1946 castelul a fost naţionalizat, iar din anii 1960 au ţinut în jurul castelului tabere de vară. Clădirea propriu-zisă a castelului nu a fost folosită şi s-a depravat în aşa măsură încât în anii 1980 turnul, împreună cu alte detalii, a trebuit să fie reconstruit. După aceste intervenţii a fost amenajat în castel un hotel, care funcţionează şi în zilele noastre.

(sursa enciclopediavirtuala.ro)

Cu un amestec de bucurie si amaraciune lasam castelul Kendeffy sa duca povara unui hotel de mana a-III-a si plecam mai departe.

Va urma…

Ziua 1

 

Dupa Manastirea Polovragi am dat o fuga rapid spre pestera cu acelasi nume. Pe un drum croit pe sub munte dar totusi scurt se ajunge la pestera.

Drumul catre pestera

Poarta pesterii

Nici pe aici nu mai calcasem de mai bine de 15 ani dar o data ajuns locurile pareau familiare. Se spune ca insusi Zamolxe a salasuit in aceasta pestera iar tamaduitorii preparau diferite leacuri la adapostul tainic din pestera. Azi pestera este locuita de o specie de lilieci care vin la adapost gratie temperaturii constante.

Galerie

Izvorul Sperantelor – loc de pelerinaj al credinciosilor

Alba ca Zapada

Coloana

Capatul galeriei vizitabile

O data ajuns la capatul galeriei vizitabile daca te opresti si taci vei auzi in penumbra doar picurii care cad intermitent cladind noi forme pe podeaua pesterii. Dupa ce te incarci de linistea de acolo, te mai uiti o data la capatul galeriei vizitabile si usor, usor faci cale intoarsa spre lumina.

Pornim iar la drum!

Va urma…

Ziua 1

 

Am lasat Muzeul Trovantilor si am continuat cu o scurta masa de pranz la Horezu la popasul “Trei Stejari”. Nu ar fi fost nimic important la aceasta actiune daca ciorbele facute acolo nu ar fi de nota 10+, deci va recomand cu caldura sa mancati aici daca aveti drum in zona.

Dupa acest scurt popas am tinut drumul drept la manastirea Polovragi. Construita la 1505 de Radu Comisul si Patru Spatarul fiii marelui boier Danciu Zamona are hramul Adormirea Maicii Domnului.

Poarta manastirii

Curtea interioara si chilii

Biserica manastirii

Pe zidul de nord al manastirii se afla poarta care da spre biserica bolnita cu hramul Sf. Nicolae, ctitorita de egumenul Lavrentie in anul 1732.

Picturile au fost realizate de Ioan si Gheorghe la 1738

Aleea spre manastire

Si nelipsitele tarabe cu suveniruri originale romanesti facute in China, zorzoane si alte marafeturi. Nu pot sa nu recunosc ca au si aceste tarabe o savoare aparte chiar daca kitschul este la el acasa.

Va urma…

Ei bine nu, nu vom vorbi despre Jules Verne (doar titlul este inspirat din opera sa) si nici nu plec doi ani in vacanta. Mi-ar placea o asemenea vacanta, o vacanta de doi ani, doi ani de haladuit si vizitat, o vacanta in care sa iti poti potoli (oare?) setea de drumetie si setea de descoperit locuri si oameni. Sa revenim si sa vorbim despre un  mic periplu romanesc. Am vrut sa vad in acest foarte scurt timp locuri pe care nu le vazusem vreodata, locuri vazute acum mai bine de 20 de ani sau locuri prin care trecusem grabit fara sa le vad frumusetea.

Ziua 1

Istoria incepe in apropiere de Râmnicu-Valcea la Muzeul Trovantilor din Costesti.

Trovantii sunt microforme de relief caracteristice acumulărilor de nisipuri și unor stratificații de gresii bogate în carbonat de calciu(sursa Wikipedia)

Scurta descriere si istorie a trovantilor

Vedere de ansamblu

Trovantii la sedinta

Tipuri de trovanti

Va urma….

Nor etichete

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 481 other followers