La orizont

A venit timpul iar pentru România, plecăm iar să descoperim castele uitate, locuri neatinse de turismul comercial dar și monumente sau locuri consacrate. Dacă data trecuta am început cu Trovanții, peștera și mânăstirea Polovragi apoi am ajuns la castele în Hunedoara, la Sarmizegetusa, la Corvini, am fost la Fefeleaga acasă, la controversata Roșia Montană, la ghețar la Scărișoara, la Lactobar în Oradea, ne-am bălăcit la Mihaieni, am zâmbit la Săpânta, ne-a impresionat povestea deținuților politici de la Sighet, am descoperit  gazde minunate la Borșa, Abrud sau Izvorul Mureșului, am suferit că Șiclăul a disparut. Opt zile minunate!

A venit timpul iar pentru România! Plecăm iar să descoperim castele uitate, locuri neatinse de turismul comercial dar și monumente sau locuri consacrate.

Nu am să vă dezvalui mai nimic doar am să vă spun că “centrul operațional” va fi Band în Mureș. Lista de obiective este încă în lucru. Sunt multe de văzut și e greu să renunți la oricare dintre ținte deci alegerea traseelor nu va fi deloc ușoară. Dar abia aștept să mai întorc o filă din frumusețea uitată României.

Între apă și cer

Pe dealuri

Fotografii cu valoare

V-am povestit anul trecut despre turul de opt zile prin România și cum am ajuns la locul Șiclăului plin de emoția unei revederi dar am plecat dezamagit fiindcă Șiclăul a disparut în locul său rămânând doar niște șine contorsionate și un panou explicativ.

Povestea o găsiți aici .

De curând însă am scotocit prin vechile poze facute cu bătrânul Smena și am găsit câteva poze cu valoare sentimentală iar acum, de ce nu, cu valoare de document făcute la Șiclău. Mi-am adus aminte cu nostalgie de călătoria cu vagonetul planului înclinat, de manetele imense și roțile dințate aidoma celor de la telescaun, de mirosul de rumeguș și vaselină și, bineînteles, de șuieratul mocăniței care se spetea cărând vagoanele pline de lemne.

Vedere din timpul urcării cu vagonetul

Stația de încărcare

Cap de linie

Drumul Șiclăului

Valea Zânelor

Mocănița

Triunghiul rupestru

Fascinația pentru treimi sau triunghuri misterioase străbate lumea în lung și în lat. Sigur că nici plaiurile românești nu fac notă discordantă. Vă vorbeam în postarea de aici despre schitul Nămăiești, schitul rupestru cu legende din vremea creștinării Daciei, dar acest schit nu este singur ci face parte dintr-un triunghi spiritual alături de schitul Cetățuia și schitul Corbii de Piatră. Un triunghi echilateral cu latura de 20 de kilometri pare că unește imaginar cele trei lăcașe de cult deşi nimeni nu poate confirma cu exactitate acest lucru. Unii contestă, și ei fără date exacte, alăturarea celor trei schituri. Nota, așa zis, discordantă o face schitul Corbii de Piatră, schit care se spune ca nu ar fi schit ci “monastire” conform hrisoavelor vechi iar hramul este diferit de al schiturilor Nămăiești și Cetățuia iar triunghiul, spun tot ei, este scornit de dragul spectaculosului.

Dar nu despre Corbii de Piatră vom vorbi acum ci despre alt colț al așa zisului triunghi, schitul Cetațuia.

De la prima vedere am sesizat asemănarea poziționării cu cetatea Poienari, am gasit același urcuș pieptiș numai că aici nu avem trepte ci o cărare șerpuită prin padure, cărare supranumită și Via Dolorosa sau Drumul Crucii. La fiecare colț al potecii găsim scene cu drumul lui Iisus către locul răstignirii. Deși urcușul cere ceva efort, am întâlnit pe potecă bătrâni și copii care reuşeau să ajungă sus la schit.

Istoria schitului, azi ridicat la rang de mânăstire, pare a fi una suficient de zbuciumată cu căderi în ruină și reclădiri. Aici se adună laolaltă, conform legendelor reale sau imaginare, Zamolxe, Negru Vodă, Mihai Viteazul, Ioanichie Schimonah (singurul cuvios român ale cărui moaște au fost găsite întregi), Nicolae Alexandru Basarab și ,de ce nu, Cavalerul Trac.

Astfel de așezări păstrează aproape nealterat spiritul inițial al creștinătății. Săpate și amenajate în comuniune cu natura, în stâncă, exprimă credință puternică lipsită de fast sau bogăție, așa cum a fost ea propovăduită. Locul, dacă stăm să ne gândim, îmbină religia precreștină a dacilor cu religia creștin-ortodoxă.

Din păcate și aici locul este umbrit de cerșetori insistenți. Dacă aveți ceva mărunțiș prin buzunare, puteţi să-i faceţi fericiţi. Apoi, mergeți sus, la schit, la grota cuviosului, la capul de leu, încărcați-vă spiritul în peștera Moșului(Zamolxe) și nu în ultimul rând, admirați priveliștea absolut deosebită.

Vedere spre schit din șosea

Începutul urcușului spre schit

Crucea lui Mihai Viteazul de lângă schit

Poteca spre schit

O mică troiță pe potecă

Sus aproape de vârf

Cruce în memoria sfântului

Peștera sfântului

Urme lăsate de vizitatori

Vedere spre comuna Cetățeni

Vedere asupra văii

Vedere asupra văii

Capul leului panoul

Capul leului stânca

Crucea lui Mihai Viteazul

Crucea lui Mihai Viteazul

Placa memorială de sub cruce

Trepte la intrarea în curtea schitului

Trepte la intrarea în curtea schitului

Biserica nouă în stil maramureșean

Spre cavalerul trac

Cavalerul trac

Spre peștera Moșului unde se spune ca însuși Zamolxe și-ar fi găsit sălaș

Peștera Moșului

Peștera Moșului-Zamolxe

Peștera Moșului

Vedere din fața peșterii

Placă din biserica rupestră

Interiorul bisericii rupestre

Biserica rupestră

Poveste cu liliac și două zile de căutări

Încă de anul trecut era în plan o tură în luna Mai la una din pădurile de liliac. Una din ele fiind la Ponoarele-Mehedinți, alta la Fântâna Mare-Tulcea și alta la Valea Oilor-Tulcea. Le-am ales pe cele din Tulcea în acest an fiind mai la îndemană. Am citit detaliile, am facut plinul, niscai papa de drum și hai.

Șosea prin Dobrogea

E oarecum ciudat ca încep cu o concluzie dar nu mă pot abține : România este mereu frumoasă și surprinzătoare. Șoselele Dobrogei sunt goale dacă nu sunt cele care duc spre litoral. Miroase a verde crud și rapiță și cât vezi cu ochii, câmpuri sau apă, uneori.

Gorgan

Cetatea Enisala

Câmp de rapiță

Eoliene în Dobrogea

Lacul Hazarlâc

Șosea prin Dobrogea

Primul (mic) popas, Cheile Dobrogei pe urmele Argonauților. Frumos loc. Peisaj mioritic fiindcă tocmai apare un cioban și, cu el, câteva zeci de oi care se uita mirate la mine.

Cheile Dobrogei

Cheile Dobrogei

Ciobanul

Turma

Lăsăm oile în treaba lor și plecăm spre Jurilovca, la fosta cetate Argamum-Orgame, pe malul lacului Razelm Sinoe. Aici este și Capul Doloșman, o zonă cu floră și faună deosebită dar lăsată cam de izbeliște.

Pe malul lacului Razelm

Cetatea Argamum-Orgame

Cetatea Argamum-Orgame

Cetatea Argamum-Orgame

Lacul Razelm

Lacul Razelm

Lebadă pe Razelm

Lebadă pe Razelm

Apoi, iată că ajungem la Fântâna Mare. Ok, dar unde este liliacul? Prin curțile sătenilor liliac din belșug. Oprim lângă o tanti care își păștea vaca și întrebăm încotro să o luăm spre padurea de liliac. Răspunsul ne descumpănește fiindcă ne spune că doar a auzit că este dar să întrebăm la ultima casă după ce facem o dreaptă. Facem dreapta și mergem prin sat până spre capăt unde găsim altă tanti cu o găleată în mână care ne dă un răspuns asemănător, că nu știe unde este dar să mai întrebăm. Și uite așa începem să ne afundăm în padure și să mergem și să mergem…. În padure, frumos dar liliac, nu, deși am mers preț de vreo 2-3 km. Drept urmare, am făcut cale întoarsă în sat şi pe ulițele pustii şi pline de colb am plecat spre pădurea de la Valea Oilor. Aici indicațiile păreau mult mai clare: am numărat 2km din Ciucurova spre Nicolae Bălcescu, am făcut stânga pe câmp spre păduri. Și mergi și caută! Liliac,nu! Total nedumeriți după câteva ore bune petrecute în căutări prin Fântâna Mare si pe dealurile Ciucurovei decidem că e timpul să plecăm acasă.

Drumul spre Fântâna Mare

În padurea de lângă Fântâna Mare

Dealurile Ciucurovei

Dealurile Ciucurovei

Trebuie să vă atentionez totuși despre calitatea drumurilor prin Dobrogea. E frumos de pică drumul de la Babadag la Slava Rusă, drumul prin padure, dar e tot un crater, groapă lângă groapă. Iar din Cheia (județul Constanța) spre Ceamurlia de Jos (judetul Tulcea) drumul nu a mai văzut reparații, probabil, de minim 20 de ani, în anumite porțiuni mergi pe lângă drum, pe câmp, fiindcă e cu mult mai bine. Deci să vă feriți sau veți face offroad vrând-nevrând.

Drumul Babadag- Slava Rusă

“>https://maps.google.ro/maps?f=d&source=s_d&saddr=Cheia,+Constan%C8%9Ba&daddr=R%C3%A2mnicu+de+Jos,+Constan%C8%9Ba+to:Ceamurlia+de+Jos,+Tulcea&geocode=FTVCpwIdHs2xASlBqg7dcHy6QDH8Tw31UBXEIg%3BFbHzpwId9uWzASnpiKNfB2-6QDGiYkLJjVZ3XA%3BFTS2qgIduVi2ASnNskBB7xG6QDGiCkCkoXEQKQ&aq=0&oq=ceamur&sll=44.586555,28.929749&sspn=0.966308,2.705383&hl=ro&mra=ls&ie=UTF8&t=m&ll=44.670606,28.649597&spn=0.548857,0.823975&z=9&output=embed&w=300&h=300]
“>https://maps.google.ro/maps?f=d&source=s_d&saddr=Babadag,+Tulcea&daddr=Slava+Rus%C4%83&geocode=Fa_8rAIdpzC2ASlbfm8U4QO6QDF_4JnF4ZxpoA%3BFS5lrAId1E60ASmNKdTAzwe6QDHZQ30qWYc1LA&aq=0&oq=slava&sll=44.645634,28.576522&sspn=0.482667,1.352692&hl=ro&mra=ls&ie=UTF8&t=m&ll=44.87047,28.65715&spn=0.136742,0.205994&z=11&output=embed&w=300&h=300]

După ce am revenit acasă, înfrângerea ne râcâia încă, așa că după vreo 2-3 ore am decis să plecăm iar a doua zi! Am reînceput documentarea, am notat niscai coordonate GPS, am tras un somn bun și dimineață eram din nou în mașină, în drum direct spre Fântâna Mare. Pe Wikipedia coordonatele GPS nu se potriveau cu descrierea deci trebuia să ne lămurim la fața locului. De data asta, am facut stânga în sat şi chiar în capătul uliţei am găsit doi moșuleți la vorbă în fața porții. Da, înspre mânăstirea Uspenia trebuie să mergem și undeva pe stânga, înainte de o carieră se face un drumeag tot la stânga care ne va duce la liliac. Ca o paranteză, aveți grijă că aici, în capul satului, drumul se desparte în trei și ca să mergeți spre Uspenia și liliac mergeți pe cel din dreapta.

Pe drum un cioban ne confirmă că se poate ajunge la Uspenia pe aici “dar să știți ca există drum și pe asfalt”. Și mergem printre câmpuri arate sau deja cultivate, prin miros îmbătător de flori și padure, când apare cariera. Este și drumul din stânga și da, victorie, apar și tufele de liliac. Am învins!!

Spre pădurea de liliac

Spre pădurea de liliac

Cariera

Drumul din stânga carierei

 

Frasin

Încrezători după victoria repurtată, ajungem la mânăstirea Uspenia apoi la fosta cetate Ibida, ne croim drum pe ulițele din Slava Rusă și plecăm spre Valea Oilor să gasim a doua pădure fiindcă azi se părea că este ziua descoperirilor.

 

Cetatea Ibida

Cetatea Ibida

Cetatea Ibida

Cetatea Ibida

Vedere spre Slava Rusă

Din nou cei 2 km spre Bălcescu, din nou drumul de tractoare pe câmp, din nou căutare. Am scotocit luminișuri, am mers pe marginea pădurii, am intrat pe poteci dar aici n-am mai avut succes. Coordonatele GPS nu ne-au ajutat mai deloc. Totuși am dat de patria bujorilor așa că ne-am consolat cu ei și cu fantasticul frumos al dealurilor dobrogene.

Am fost din nou pe drum

Nemo est!

La câțiva kilometri de Câmpulung, în apropierea casei memoriale George Topârceanu, găsim unul din cele mai vechi lăcașuri de cult din România dacă dăm crezare legendelor. Una din legende este cea care ne dă și etimologia numelui localității Nămăiești, legenda care spune ca Sfântul Andrei în peregrinările sale a intrat în grota care astăzi este parte a bisericii și ar fi exclamat “Nemo est!” adică “Nu este nimeni!”. În biserică se găsește, tot conform legendei, poate cea mai veche icoană din lumea creștină, una din cele 12 icoane pictate de Sfântul Andrei și Sfântul Luca, icoane folosite la propovăduirea creștinismului.

Într-adevar biserica ițită din coasta muntelui are o frumusețe aparte, frumusețe spoliată de locuințele clerului opulente față de simplitatea bisericii croită în stâncă dar și de hoardele de etnici rromi care te iau în primire cu “Dă și mie să-ți trăiasca …..! “, unde punctele de suspensie pot fi înlocuite cu : mamă, nevastă, mașină, copil, copii,iubit, iubită, soacră, cumnat, verișor etc etc etc.

De remarcat este faptul că aici se respectă tradiția acoperirii capului la intrarea în biserică a femeilor. În interiorul mic cu aer auster din cauza rocii în care e construită biserica lumea intră sfioasă și tăcută, unii pentru închinare, alții pentru frumosul unic. Pozele în biserică le-am facut cât mai discret și cu un sentiment de copil care face șotii.

Din biserică am trecut în clopotnița. Aici clopotele așteptau tăcute și grele mâna care avea să anunțe, conform unui mic tabel, slujba de dimineață sau vecernia.

Întinderile stăpânite odinioară de Negru Vodă se întind cuminți sub soarele amiezii.

Delicatețe cu rouă

Nu mă uita!